„Pașii mei au mers atât de mult printre ruinele iubirii,
încât au învățat valsul iluziilor.”
Valsând iluzii
Copila mea din lumi îndepărtate, Aș vrea să vin la tine-n pași de dans, Să mușc hulpav din dulcea-ți libertate, Și-n suflet să-mi croiesc fiori de vals. Pe tâmple-mi plouă umbrele tăcerii, Și pașii tăi răsună-n gându-mi stins, Mă pierd în valsul dulce al durerii, Și visul tău, copilă, m-a aprins! Îmbracă sur veșmânt de iarnă crudă, Dă-mi mâna ta de vifor înghețat! În doi vom pângări zăpada nudă, Cu pași de vals în alte lumi sculptat. Povestea mea fără deznodăminte, Copila mea din visul de amor, Valsând pe rând iluzii și cuvinte, Ca-ntr-un poem de dor nemuritor. — A.R. Pascaru 14.10.2025
De ziua ta
De ziua ta ți-am cumpǎrat un munte, Sǎ fie-al tǎu cadou o veșnicie, Sǎ-ți zburde pe cǎrǎrile din frunte Doar capre negre ca-n sǎlbǎticie. De ziua ta ți-am cumpǎrat un cer albastru Ca sǎ-ți mânjesc în zori toți norii plumburii Și m-am legat sub jurǎmântul de sihastru: de nu-mi rǎmâi, iluzie… mereu sǎ-mi fii! De ziua ta ți-am cumpǎrat o libertate Şi-un zbor de aripi peste toți cocorii lumii, Un cald sǎrut ți-am pus în palmele-ți sculptate De anii ce trecurǎ pe sub umbra lunii. De ziua ta ți-am cumpǎrat un câmp cu flori Și-un dans de fluturi pe-o cărare-albastrǎ, Sǎ-ți ținǎ cald în suflet de-or veni ninsori Ce-or troieni iubirea la fereastrǎ. De ziua ta de nu mǎ știi acolo, Sunt dus departe peste toate cele, Pe aripi colorate de Apollo Plecat-am sǎ îți cumpǎr praf de stele. — A.R. Pascaru 29 iunie 2025
Albastru de zăpadă
Vei ninge azi din lumea ta albastră Cu ani îmbătrâniți de dor și timp, Și-am să te-aștept acolo la fereastră Fără să plâng și fără să te mint! O muzică dansa-ne-va prin iarnă Toți pașii noștri rătăciți pe drum, Și-un viscol urlă și zăpadă toarnă Și-ngheț de dor în vechiul tău album! Alerg în ceas nocturn cu talpa goală Povești albastre pline de iubire, Și prin zăpada albă ca o coală Încremenesc de-atâta nemurire! Voi ninge azi din lumea mea pustie Cu fulgi de nea arzând prin foc și ape, Tu iarnă-mi ești, cuvânt și poezie Să-mi ningi albastru, gândul să-mi adape! — A.R. Pascaru (25.11.2023)
Desen absurd
Ți-e cerul de hârtie Mi-e omul de creion, Desen a fost să fie Culori nu am, pardon! Pe cer voi trage linii Voi împărți la doi, Ce șchiop e șevaletul Picturilor din noi! Albastru’ nu există, Nu te’ncânta naiv! Planșeta-i foarte tristă Azi nu am ROGVAIV. De te revolți într-una Că nu-i prea colorată, Scot din penar și guma Șă șterg întreaga pată! Am ascuțit creionul Mi-a scris și-o poezie, Ce gri absurd e tonul! Pe cerul de hârtie… — A.R. Pascaru (10.11.2022)
Jumătate de noi
Jumătatea mea copilă Urs de pluș ți-aș împleti, Și-n povestea puerilă Făt Frumosul tău aș fi! Jumătatea mea la școală Cu pampoane și fundiță, De-ar fi călimara goală Ți-aș fi la stilou peniță! Jumătatea mea gingașă Chipul meu frumos de jună, Litera mi-e pătimașă Inima tot mai nebună! Jumătatea mea mireasă Hai să dăm lumii de știre, Că astăzi îmi ești aleasă Și-am să-ți joc la nuntă mire! Jumătatea mea, când tată M-ai zidit în astă lume, Nici zeii din lumea toată Nu îmi mai păreau minune! Jumătatea mea cu minte De argint îți este părul, Eu părinte, tu părinte Azi trăi-vom viitorul! Jumătatea mea măruntă Zmeu în parc își fac nepoții, Parcă ieri jucam la nuntă Ne răpiră timpul hoții! Jumătatea mea de lut Fără chip și fără brațe, Câte’n stele’am petrecut Duh în trupuri de paiațe! Jumătatea mea eternă Am polenizat pământul, Eu patern și tu maternă Tu ca ploaia, eu ca vântul. — A.R. Pascaru (18.09.2021)
N-a fost să fie
Ceea ce „n-a fost să fie” este grația cu care universul ne salvează de propriile iluzii.
Citește poeziaN-a fost să fie
Te-am așteptat într-o carte Printre cuvinte moarte. Aș fi vrut să bem o cafea În care cu greu se zărea, Printre două șoapte O dâră de lapte. Ora fiind cam târzie N-a fost să fie… n-a fost să fie. Și răsfoind prin carte Pe străzi spre miazănoapte, A răsărit și Luna Cam pâlpâindă juna. Am întrebat-o-n grabă Cu o monosilabă, De știe unde-mi ești Prin ce cărți de povești? Pe unde te ascunzi De-n-noapte nu-mi răspunzi? N-a zis nimic haina Făcea doar pe străina, A devenit chiar rece Pe la pagina zece. Foșnește iarăși fila Și-opacizând pupila, Al Lunii felinar Mă vrea din nou hoinar. Orbecăind prin noapte Îndrug vreo două șoapte, Și văd că ne desparte Eternul semn de carte. Era-ntrupat din lemn Și grav ca-ntr-un consemn, Veghea atent pogani Ce-n zboruri de zăgani, Răstălmăceau cuvinte Chiar și din cele sfinte. N-am să mai zăbovesc, N-aș vrea să împietresc Din temeri și iluzii Cu demoni și confuzii, În lumea nevăzută Din cartea asta slută. Am să mă-ntorc la mine Și chiar de nu-mi e bine, Te-așteaptă și la noapte Cafeaua mea cu lapte Sorbită printre șoapte. De-i ora cam târzie N-a fost să fie! N-a fost să fie… — A.R. Pascaru 12.07.2024
Lui
Ți-am pus lumină vie azi la geam, Și-oi sta acolo până ce-o să piară, Și parcă ieri cu tine număram, Cum lunile de Mai nu pot să moară. Să te aștept să vii ar fi bizar, Ai terminat biletele de voie, Și ostășește-n ordin militar, Te-ai risipit într-un potop ca Noe. Cu-n zâmbet fad printre amare patimi, Urăsc să tot revină primăveri, Din ochii mei cad flori, din nori curg lacrimi, Pe umeri simt doar gloanțe și poveri. Ți-am fost copil, tu te-ai zidit ca tată, Am mers pe drum o vreme împreună, Dar în cătușe dragostea-i legată, Și plânge Dumnezeu fără o mână. O tot întreb pe mama de mai știe, Ce-ai spus, când te-a văzut ultima oară? Cu ochii stinși și inima pustie, Lângă lumina vie vrea să piară. Să-mi lași un semn oricât ar fi de mic, Sub steaua ta… că-s multe mii de astre, Din lumea mea privirea s-o ridic La tine-n cer… în nopțile albastre. — A.R. Pascaru 23.03.2024
Copacul meu
La mine-n suflet crește un copac, Nebun de-atâta verde și de crud, Cătând prin nouri cu un ochi opac Veșmânt de stele pentru trupu-i nud. Îl știe cerul dinainte de a fi, De când nici gândul nu era știut, Și-n fiecare anotimp îl va jertfi, Îl va-nstela și-l va-ntrupa din lut. Lumina lunii îi va naște umbră, Și-n amintiri îi va înfige rădăcina, Când frunza-i desenează toamna sumbră, Ce-n zbor de păsări călătoare-și poartă vina. Și moartea albă de va fi să vie, În șuierat de vânt la ceas de seară, Copacul meu va fi din nou să fie, Și-n cer și pe pământ la primăvară! — A.R. Pascaru 18.02.2024
Omul de zăpadă
Bezmetic alerga printr-o grădină Neomul cu-n fular cam ros la gât, Furase două mâini dintr-o tulpină De dragul unui grațios salut. Holbau copiii lumii pe-ntuneric Și pe lumină chioteau de zor, Cu ochiul alintat de joc feeric Neomul îi privea cu trist fior. Știa că dacă vine primăvara Copiii lumii toți vor amuți, Ducea cu el în gând acum povara Iluziei paradoxale de a fi. Ar vrea să strige-acum în gura mare Că jocul de copii va fi pierit, Și că nu-i drept să vezi cum lumea moare În timp ce el privește neclintit! O ultimă speranță îl mai ține În toate iernile ce vor veni, Că după înghețatele cortine Juca-se-vor neoameni și copii. — A.R. Pascaru Noiembrie 2021
Luntraș
Mai lasă-mă să simt cum marea, Mă leagănă în vălul ei albastru, Adânc mă-mbrățișeze boarea, În luntrea mea pustie de sihastru. Purtat de vânt prin ape neștiute, Cu-n braț de plumb vâslind alene, Aș vrea ca luntrea să-mi sărute, Melodioase graiuri de sirene. În ochi de stea polară îmi lucesc privirea, Și-ți dau ancora mea dacă-mi arăți încotro-i nordul, Între pământ și ape-am risipit iubirea, Printre pirați de suflete ce-au jefuit fiordul. Tu poartă-mi sufletul hoinar, luntraș bătrân, Vâslește-mi dorul dincolo de ape, Să-ți sară foc din vâsle pe un alt tărâm, Unde pământul… marea o să cate. — A.R. Pascaru 21.02.2024
Rana
De-ai locui în rana unui gând Printre zadarnice iluzii și oglinzi, Ai să-ți trăiești iubirea sângerând Și-mbrățișări de umbre-ai să cuprinzi. De-ai locui în rana unui gând Nu ai putea nicicând să fugi de tine, Dansa-vei pași greoi de plumb plângând Și mâine nici n-a fost și nici nu vine. De-ai locui în rana unui gând Ai tot muri bizar în nopți de-a rândul, Și nimeni nu te-ar auzi strigând Cu-n suflet gol lumea își poartă jindul. De-ai locui în rana unui gând Ți-aș fi atunci pe rând și gând și rană, Și te-aș veghea până în zori pictând Alți Dumnezei și îngeri în icoană. — A.R. Pascaru 04.02.2024
Hai!
Hai să urcăm în trenul care Scrâșnește drumuri către nicăieri, Două bilete la-ntâmplare Luăm și valiza de-aventurieri! Să ne zgâim în ochi de geamuri La cât de verde e pădurea, Și cum se-mbrățișează ramuri Ce nu-și cunosc încă securea. Hai să lăsăm în urmă gloata Și să fugim departe-n loc peren! Ce-amețitor se-nvârte roata În șuieratul glasului de tren! Hai s-oglindim în bob de rouă Povești mai vechi de călători nebuni, Să ne-amuzăm de gara nouă Din care fuge trenul cu cărbuni! Hai să fugim în noaptea asta Din lumea toată, chiar de Dumnezeu! Trăind amețitor fantasta Întunecatului de fariseu! La clasa-a-doua să ne luăm bilet Departe de locomotivă, Și-n zare s-aruncăm discret Eșarfa de la gât captivă! — A.R. Pascaru 16.01.2024
Cancer
Ca’n cer mă minți Cancer m’alinți, Ca’n cer să zbor Nemuritor. Ca’n cer robit Cancer croit, Ca’n cer o stea La moartea mea. Ca’n cer noroc Cancer de foc Ca’n cer urât N-am cunoscut. Ca’n cer păgân Cancer rămân Ca’n cer îți scriu Din gol sicriu. Cancer te simt Ca’n cer mă mint, Ca’n cer actor Iluzii mor. — A.R. Pascaru 27.07.2021
Oameni și pietre
Oamenii au ars rune, iar cenușa lor a scris pe cer silabele eternității.
Citește poeziaOameni și pietre
Rece rună sărutată de vânt, Cioplită între tainele Lunii, Zidit-ai pe rând și om și cuvânt, Legând moartea de viață cu funii. Piatră încinsă pe rug nefiresc, Rostogol de prin lumea păgână, Cu vrajă și foc în dansul drăcesc, Ai ars carne și duh în țărână. Prin munți te-a cărat Sisif istovit, Pe inele de magi ai fost pusă, Ușă ai fost la mormântul păzit, Veșnic martor la moartea răpusă. Piatră străină, hotar între lumi, Megalit adulat peste veacuri, Stropită cu foc, din foc să aduni, Pentru oameni… credințe și leacuri. Pietrarii toți te-au zdrobit nemilos, Le-ai fost foc, piramidă și vatră, Rună păgână în joc ticălos, Ți-am fost oameni cu inimi de piatră. — A.R. Pascaru 26.03.2024
Poezie pentru mine
Îți scriu de peste drum răvaș, De peste multe anotimpuri, De sub alți sori, din alt oraș, Din alte zări cu alte mituri. Îți scriu din munți ce nu rănesc, Nici cer albastru și nici nouri, Și împietriți îmbătrânesc, Veghind iubirea din tablouri. Îți scriu de dincolo de tine, Dintr-o duminică absurdă, Cuvinte ce-mpletesc destine, Descătușând a morții umbră. Îți scriu cu litere seduse, De pașii ce-au dansat în doi, Valsând orbit iubiri apuse, A risipirilor din noi. Îți scriu sperând c-ai să găsești, Răvașul meu la malul mării, Și dinspre tine-ai să gonești, Biet călător la poarta zării. — A.R. Pascaru 03.04.2024
Lucid
Intr-un oarecare vid Am devenit lucid. Plângând după un rid, Am devenit lucid. Nu mai simt frig, nu strig, Să poți, nu te oblig! Nu pot să mai ucid Cântecul meu lucid. Așteaptă până marți Nimicul să-l împarți Cu sufletul meu vid, Catrenul mi-e lucid. Și-acum ce-ai să te faci În lumea fără draci? În lumea de atei Cea fără Dumnezei? În stânga este gol, La dreapta nu-i nimic! Actoru-i fără rol Și moartea ți-e amic. De-ai încerca un truc, Oricum sunt eunuc! În minte și-n simțiri Murit-au amintiri. Și ce-ar mai fi de zis După tot ce-am ucis? Să împărțim la doi Neantul dintre noi! — A.R. Pascaru 12.01.2023
Epitaf
Moartea este ultimul vers al poeziei pe care n-am știut s-o înțelegem niciodată.
Citește poeziaEpitaf
Unde-i drumeagul cu pași liniștiți Și iarba curtată de tălpi de fecioară, Poiana cea crudă cu arbuști înfloriți Și mâini nesătule la vreme de seară? Unde e ceasul cu limbile mute, Cu timpul ciuntit de atâtea erori? Minute, secunde ‘nsetate și slute Mirosul de oameni și roua din flori? Toate’s aici și acolo sunt toate Prin timp risipite și pline’s de praf, Amoruri, tristeți ce doar moartea le poate Rescrie lucid pe al său epitaf. Și’n cele din urmă de ce ne’ntrebăm, Cum să trăim o moarte haină? O viață întreagă avem să visăm, La nașterea morții ce vieții o’nchină. Privesc peste moarte ‘napoi și mă mir Ce lume nebună aveam să trăiesc! Țesută’n minciuni, zugrăvită’n safir Iluzie sumbră, de ce te iubesc? — A.R. Pascaru (27.11.2021)
În prag
Te-aștept în prag ca pe o iarnă, Să-mi viscolești întregul trup Sub flori de ger tu ochii-mi sfarmă, Și’ngheață-mi urletul de lup! Te-aștept în prag cu tot troianul Cu vifor și de gheață ace, Revarsă’n mine’ntreg noianul De zbucium, și de dor vorace! Te-aștept în prag ca pe-o ninsoare, Cernută’n cer și pe pământ, De n-ai să vii, aștept scrisoare Chiar și dincolo de mormânt! Te-aștept în prag de astă toamnă Și-oi sta aici mai multe seri, Sub fulgi de nea, în plină iarnă Topiți de aspre primăveri! Te-aștept în prag, ca pe un tată Ce a plecat și nu mai vine, Să iei din drum o ciocolată Te-aștept în prag, mi-e dor de tine! — A.R. Pascaru Noiembrie 2021
Cai de fier
Cu soarele în buzunarul de la piept, În ochii vii cu străluciri de rouă, Aripi de vânt îți vor alege drumul drept Pe cai de fier, chiar de în suflet plouă. S-alergi de zor pământul cât ar fi de lung, Cu frâul împletit din flori albastre, Nici mii de ani de ropot nu ajung Pe cai de fier, să plângi de dor sub astre. Dantelării de stele-n drumul neumblat Vor ninge rând pe rând încopitate, Și-n nechezatul mânzului împiedicat Pe cai de fier cați zări îndepărtate. Și unde-ai vrea să-ți fie drumul… ultim ceas? Prin ce galop de oameni sau de patimi? Nu poți să pui zăbală timpului la pas, Pe cai de fier ce ruginesc lacrimi! — A.R. Pascaru (13.03.2024)
În treacăt
În treacăt sunt În treacăt cânt, În treacăt plâng În treacăt curg. În treacăt zbor În treacăt mor, În treacăt cer În treacăt sper. În treacăt, nu În treacăt, da. În treacăt, tu În treacăt, pa! În treacăt voi În treacăt noi, În treacăt mâini În treacăt pâini. În treacăt zei, În treacăt pom În treacăt vrei În treacăt om. — A.R. Pascaru (12.11.2021)
Fuga
Cam câte zări ai să măsori Dâră de gând înaripat? Când da-vei fuga din scrisori În roșu soare scăpătat…? Prin ce absențe-ai să te-ascunzi Risipită-n fir de nisip? Ce pași de dans ai să confunzi Fugindă umbră fără chip…? Pe după nori de-ar fi s-alergi, Și despletită și zglobie, Cu ploaia urma să ți-o ștergi Ca lipsa nimeni să îți știe. De-ai să tot fugi prin lumi bizare, Albastră dâră peste cer, Să nu lași timpul să separe Aripi și oameni de eter! — A.R. Pascaru (11.04.2024)
Un vis
Visul este felul sufletului de a-și aminti cine a fost, înainte ca mintea să-l uite.
Citește poeziaUn vis
Am visat că visez… și-n vis Îmi zâmbeai. Călcai printre flori de cais, Ca în mai. Un alb imaculat plutea Peste noi. Viscolea cu fiori de nea Eram doi. Ce albe petale’n decor! Chip cioplit, Nu știam atunci c-am să mor Răstignit. Dar crucea era pentru trei! Decalog. Porunci încălcate, de vrei Epilog. Peste ceruri și zei puteam Să iubim. O dragoste oarbă aveam Să murim. Ce vis ireal și ce șchiop Cuprindea, Sufletul meu mort ce voia Dor miop. De ce nu-mi erai cine-mi ești? Mă-ntrebam. Copil adormit de povești Mă voiam. — A.R. Pascaru (23.03.2023)
Doruri iernatice
Îmi lăcrimează florile de gheață-n geam, Până și hornul casei s-a-necat cu fum, La braț cu vânt primăvăratic m-amăgeam, Să mai zăresc doi pași de iarnă duși pe drum. Și totuși vine Primăvara peste noi, Și ne îngroapă-n ghiocei zăpada toată, Zâmbind solar și iernii declarând război, În muzici de zefir dansând de zor prin zloată. Cum să m-ascund de-atâta Primăvară? De-atâtea flori ce-mi răvășesc privirea, Când amăgit de iarna mea fugară, În colț de iarbă a-nverzit iubirea. O altă iarnă de-mi va ninge iar pe tâmple, Am să m-ascund grăbit după un fulg de nea, Când toată Primăvara fi-va să se-ntâmple, Să mă topesc în depărtări cu iarna mea! — A.R. Pascaru (29.02.2024)
Dureri pământene
Mă doare durerea de prunc risipit Printre oameni cu suflet de lemn, Din duh și țărână zelos plămădit Răstignit și absurd și nedemn. Mă dor ramuri crescute incert Când vin mâini cu topoare-n pădure, Ca să facă din vreascuri deșert Aprinzându-le-n focuri obscure. Mă dor frunzele crude și reci Orfeline-n tomnatic decor, Mă dor uși ferecate pe veci Înlemnite-n icoane de-amor. Mă dor gânduri nespuse în gând Mă dor pașii dansând printre ploi, Dinspre azi către ieri ‘alergând Valsez gol neperechea din noi. Mă dezleg și mă leg în durere Pe la geam trec muzici sordide, Mă visez răstignit în mistere Dirijând canțonete morbide. — A.R. Pascaru (02.12.2021)
Hoinar
Sunt călător prin lumea rece, Cu pași mărunți în taină sper Să calc pe drumul care trece, Peste pustiul efemer. Valiza mea nu-i foarte mare, Incap în ea câteva vise Un nor, o ploaie și un soare, Și multe gânduri interzise. La fiecare poartă-nchisă, Aș tot striga dar nu văd rost Mi-e glasul mort, mi-e gura clisă, Hoinar fără de adăpost. De-aș desena o lume nouă, Din pâine-aș face tot pământul V-aș dărui-o toată vouă, Din ea să vă-nfruptați cu rândul. La masa voastră aș aduce Și vin și pâine și credință, De mână Dumnezeu v-apuce Să nu cunoașteți umilință! De-ai să mă vezi la colț de stradă Cu ochi flămând că te privesc, Să știi că-n suflet mi-e tornadă Umil cerșesc, umil iubesc! — A.R. Pascaru (21.01.2023)
Rugă
Doamne, ia Doamne orbul de mână, Scobește-i tu ochii-nglodați în opac, Mai suflă duh sfânt în noroi și țărână Alungă-l pe șarpe din al morții copac! Doamne, ia Doamne ologul de mână, Silește-l să calce prin verde Eden Danseze cu pas nebun de cadână Alerge mai iute ca roata de tren! Doamne, ia Doamne orfanul de mână, Șoptește-i doar basme cu zâne și prinți Și cântec de leagăn lui îi îngână, Adoarme-l adânc fără dor de părinți! Doamne, ia Doamne moșnegii de mână, Și cară-le-n spate povara cu ani Li-i părul ca nins pe fruntea bătrână, Prea scurți le sunt pașii în parc cu castani! Doamne, ia-ți Doamne copilul de mână, Oprește o clipă tot planul cel sfânt! Nu-ți pese de lumea rea și păgână, O mamă-l jelește aici pe pământ! Doamne, ia Doamne răul de mână, Invită-l la masă, la o cană cu vin, Și spune-i cum om ai zidit din țărână Privească-l în ochi cu lacrimi și chin! — A.R. Pascaru (29.10.2023)
Pentru pace
Azi atârnați drapele albe din balcoane, Ca apucații faceți mare tărăboi, Mulțimii îi zâmbiți din negre faetoane, Fluturând pacea după crâncenul război! Rânjind trăgeați mai ieri pacea pe roată, Și-n ceruri înălțați săgeți din arcuri, Cu săbii secerați întreaga gloată, Încarcerând chiar libertatea-n țarcuri! Sub tancuri ați strivit abject copii prin lume, Ați otrăvit în ceruri păsări călătoare, Și arătați spre Dumnezeu ca să-și asume, Acest război pentru o pace muritoare! Dar cine sunteți voi ca să dați tonul, Și păcii și războiului ardente dintre noi? Tot îmbrăcând și dezbrăcând vestonul, Ce-ar fi de-ați face pace înainte de război? Ce mai înseamnă lupta pentru pace? Dacă-n armuri ne îmbrăcăm tot noi, Dezamorsând la bomba care zace Ca proiectil etern pentru război! — A.R. Pascaru (06.02.2024)
Poezia de a fi
Ființa devine timp atunci când iubirea încetează să fie sentiment și devine cunoaștere.
Citește poeziaPoezia de a fi
Poți să iubești fără niciun cuvânt? Din toate câte poți alege, Și peste litere să pui pământ, Fără nimica a culege? Poți să trăiești fără niciun regret? Când toate nu vor fi să fie, Absurdul teatru să îl joci discret, Iubind a morții poezie? Mai poți iubi când totul nu-i al tău? Strângând în brațe doar iluzii, Nedrept fiindu-ți umbră și călău, Trăind ardent printre confuzii? În ultim ceas zâmbind, mai poți muri? Odată cu zidirea firii, Și-n toată poezia de a fi, Mai poți cruța taina iubirii? — A.R. Pascaru (13.02.2024)
Rebelele cuvinte
Din creponatele hârtii Fugeau cuvintele zdrobite, În tropote de herghelii Se-ngrămădeau la trap ciobite. Fugeau de iarna din hârtie La miazăzi și miazănoapte, Ca nimeni urma să le-o știe Se cățărau din carte-n carte. În goana lor și-au luat în spate Mai multe linii drept avere, Că printre rânduri nu se poate Să nu ai puncte de vedere. Și-au ropotit din vreme-n vreme Dar n-aveau unde să se ducă, Captive’ntr’un caiet de teme Copii’ncercară să seducă. Cei mici nu le știau pe toate Vreo două-trei puteau să scrie, Erau mult prea încrucișate Ca să le-aștearnă pe hârtie. După o vreme galopând Cuvintele din nou plecară, Stăteau ascunse într-un gând Și-n ceas de zi, și-n ceas de seară. Din gânduri le-am cules și eu Și vrut-am astăzi ca să fie, Cuvinte slobode mereu Mustangi rebeli în poezie. — A.R. Pascaru (10.11.2022)
Puiul de lup
Lupta dintre instinct și conștiință, dintre chemarea haitei și setea de umanitate.
Citește poeziaPuiul de lup
Un pui de lup adulmeca La marginea unei păduri, Și carne crudă spinteca Cu ochii scânteind de uri. Nu-nțelegea de ce ai lui, Nu-l lasă lângă dobitoace S-alerge-n voie cu alți pui, Prin iarba crudă să se joace. Te cheamă haita, pui de lup Cu-n urlet care înfioară, De-ngheată sângele în trup Când colții lor rânjesc a fiară. Vor să te-nvețe să ucizi, Și să îngropi adânc iubirea, Ai tăi sunt vânători lucizi În prada vie li-i simțirea! Prin vânt și ploi ai să răzbești, Cutreierând păduri și coame, Și-ai să urăști ce-ai să iubești Atunci când ți se face foame. — A.R. Pascaru (26.01.2024)
Departe de noi
Am plecat departe de noi, Din pragul ușii pânǎ nicǎieri, Privind rǎtǎcit înapoi, Printre doruri ce dureau pânǎ ieri. Departe de noi am plecat, Într-un tren cu amintiri șuierând, Pe drum am murit condamnat, Cu iubirea în valizǎ și-n gând. În mine răsare un vis, Pe geam se prelinge lumea ce-a fost, Doi strǎini ce-n gând s-au ucis, Noi doi risipiți pe drum fǎrǎ rost. Sǎ vii sǎ m-aștepți pe peron, O sǎ cobor în ultima garǎ, Și-am sǎ las valiza-n vagon, Ca iubirea sǎ nu ne mai doarǎ. — A.R. Pascaru 21.11.2025
Aripi de lut
Din lutul greu am modelat o zare Şi-o aripǎ de zbor spre infinit, Dar glodul meu era doar o chemare, Ce mǎ ținea în mine pironit! Un zbor confuz înspre pǎmântul rece, Cǎtând în jos și nicidecum în sus, Un rost absurd ce-avea sǎ mǎ ferece, Cu ochi însângerați înspre apus. În zborul frânt am tot gustat pǎmântul, Bolovǎniș în suflet înglodit, Un dor de moarte rece ca și vântul, În infinite gânduri plǎsmuit. O aripǎ de lut mǎ tot robește, Pǎmântul crud îmi intrǎ-n ochii goi, M-am nǎscut glod și moartea mǎ iubește, Și-mi învelește cerul în noroi. — A.R. Pascaru (23.11.2025)
Lumi bizare
O lume devine bizară atunci când timpul încetează să fie drum și devine labirintul propriei noastre rătăciri.
Citește poeziaLumi bizare
Într-o oarecare zi, Timpul o să dispară. Cu toții ne-om pomeni, Într-o lume bizară. Probabil că-n acea zi, Ca-ntr-o dramă amară, Totul se va urâți, Într-o lume bizară. Nu știm ce va fi… va fi! Nici de va mai fi seară, Oamenii vor amuți, Într-o lume bizară. Poezia va muri, Într-o strofă de ceară, Cuvinte vom ciopârți, Într-o lume bizară. Și… dragostea cum va fi? Mai dulce, poate-amară? Prizonieră de s-ar ști, Într-o lume bizară… — A.R. Pascaru (25.11.2025)
Foc și gheațǎ
Ard jaruri vechi în gândurile mele, Vibrând de-un nebunesc incandescent, Încenușeazǎ solitare stele, Și-mi cern zǎpezile în foc ardent. Ard flǎcǎrui seducǎtor de-albastru, Dansând în rece tremur alb de iarnǎ, Se sting incert printre vǎpǎi de astru, Și din cenușǎ dorul le întoarnǎ. Fereastra mea ‘colțind a flori de gheațǎ, Când iarna pe la geamuri viscolește, Aprinde-n mine focul ce dǎ viațǎ, Viforniței ce urlǎ nebunește. În mine cresc tǎceri de gheațǎ vie, Șoptind un gând ce încă nu a nins, Și focul meu va arde-o veșnicie, Printre ghețari cu sufletul aprins. — A.R. Pascaru 06.12.2025
Noapte cu noi
Te iubesc acolo unde noaptea devine drum, iar pașii noștri nu mai caută dimineața.
Citește poeziaNoapte cu noi
De-ar fi sǎ împǎrțim o noapte împreunǎ, Ți-aș desena steluțe una câte una, Sclipind în pǎr, luceferi ai avea cununǎ, Vreun nor de-ar fi, în tainǎ aș aprinde luna. Și printre licurici hoinari în iarba crudǎ, Tot povestind fervent de una și de alta, Am bate la picior cǎrarea noastră nudǎ, În cer și pe pǎmânt niciunde n-ar fi halta. Vom merge de nebuni de vor cânta cocoșii, Prin zorii unei marți sau miercuri oarecare, Sub aripi vor ascunde luna albatroșii, Și soarele ar rǎsǎri a-ntunecare! Ardenți vom aștepta sǎ vinǎ înserarea, Sǎ colorǎm fiece noapte în albastru, Cu tine-aș împǎrți și muntele și marea, Și tot la tine aș veni de-aș fi sihastru! — A.R. Pascaru 16.12.2025
Ninge incert
Ne ninge iar incert a nu știu câta oară, Și vom hlizi pe verticală pueril, Ca iarna de hârtie mai puțin să doară, Când de un viscol, două nu mai ești copil. Cu un penel zăpada se preumblă-n toate, Și absolutizează-n alb imaculat, Cuvinte moarte printre amorțite gloate, Născute odios într-un etern iernat. Ne ninge veșnic strâmb cu oameni de zăpadă, Ce-ar vrea să evadeze din întinsul alb, Și-un crivăț biciuind fantasta galopadă, Suflă dumnezeiește-a moarte și a dalb. Ninge incert prin toate gândurile noastre, Ca într-o iarnă cu final neașteptat, Sub pașii înghețați ai clipelor albastre, Noi sufletele-n timp, de alb le-am îngropat. — A.R. Pascaru 17.12.2025
Oglinzi
Ne risipim sau ne regǎsim în ceilalți?
Oglinzi
De-am fi oglindǎ unul pentru altul, Am evada din noi o vreme poate, Și-n ochi la tine brusc aș face saltul, Sǎ uit de nopți absurde și de toate. Sǎ-mi oglindești pe rând îmbrǎțișarea, Dintâi sǎrutul care-a fost sǎ fie, De mânǎ sǎ bǎtǎtorim cǎrarea, Spre ce va fi menit cu noi sǎ vie. Aș locui la tine în oglindǎ, Uitat pe un perete la-ntâmplare, Cu dor aș aștepta sǎ vii în tindǎ, În ochi sǎ te privesc ca pe o zare. Iar timpul de-ar ciobi sticlirea noastrǎ, Am sǎ mǎ oglindesc incert în tine, Și-am sǎ îți fiu în tainǎ o fereastrǎ, Sǎ-ți rǎtǎcești privirea doar în mine. — A.R. Pascaru 23.12.2025
Un tren albastru
Pe drum trăim. La capătul lui înțelegem.
Un tren albastru
Albastrule tren de nicăieri, Fumegând amintiri pe peron, Îmi aprinzi în destin scânteieri, Vreau să-ți fiu călător în vagon! Liniind anotimpuri pe drum, Între roți nemilos să scrâșnești, Iarna… seri în apusuri de fum, Vara… nopți învelite-n povești. Să fugim amândoi de nebuni, Rătăcind prin gări părăsite, De la geam să stârnim pasiuni …cuvinte de-amor nerostite. Osteniți să cădem la hotar, Între lumi de atunci și acum, Într-un timp nefiresc de amar, Dinspre moarte, spre viațǎ… pe drum. — A.R. Pascaru 03.01.2026
Colț de vis
Realitatea s-a nǎscut oare dintr-un vis?
Colț de vis
În colț de vis te-aștept tăcut, Sub palid felinar de lunǎ, C-un dor nebun de timp țesut, Sǎ-mi vii dansând în pași de junǎ. Ne-o arde cerul stele mii, Printre comete trecǎtoare, Și-n miez de noapte tu sǎ-mi vii, Sǎ evadǎm din calendare. Spre dimineațǎ amândoi, De ne-om trezi ca din visare, Va arde soarele prin noi, Ce-n colț de vis cu dor rǎsare. Şi glasul meu de nu-l auzi, Te-oi mai chema și mâine noapte, În visul meu cu ochi zǎluzi, De dor te voi purta în șoapte. — A.R. Pascaru 04.01.2026
ISBN: 978-973-0-42962-6
Scrie-mi oricând: